Toro Center inovează la nivel de arhitectură, design și reinventare a spațiilor. Complexul pune la dispoziție spații de agrement și zone de relaxare cu un concept inedit și care dispun de dotări și facilități unice.:
ZONĂ SPA
Cu gândul la starea de bine a rezidenților și vizitatorilor Toro Center am creat, chiar sub blocul de birouri, o oază a relaxării. Deși se află sub clădire, zona SPA a fost proiectată în așa fel încât să poată primi direct lumină naturală. Astfel clienții se pot conecta cu natura chiar în interiorul unui spațiu urban. Și grădinile mici, cu plante vii, vor contribui la starea de relaxare a vizitatorilor.
Zona aqua include un duș sezonier, jacuzzi, saună uscată și un hamam spațios în formă de octogon. Aparatura modernă din dotarea centrului SPA este o inovație pentru Chișinău.
Ne dorim ca Zona SPA din Toro Center să reechilibreze și să confere o stare de bine tuturor vizitatorilor și rezidenților.

RESTAURANT PANORAMIC
Cu o amplasare extrem de avantajoasă și o vedere superbă, restaurantul panoramic Toro Center întrunește toate calitățile unei locații de top. Situat la etajul 13 al complexului, restaurantul e deschis unui flux continuu de vizitatori gata să se bucure de priveliște și de delicii culinare.
Atmosfera de la înălțime dă senzația de libertate, iar terasa exterioară spre care se deschide restaurantul – cea de fluiditate a spațiilor.
De asemenea, restaurantul dispune de dotări speciale care fac posibile experiențele gastronomice inedite, precum show-uri culinare sau gătitul în fața oaspeților.
Ne dorim ca acest restaurant cu un design unic și o priveliște superbă peste oraș să devină locația favorită a angajaților, rezidenților și vizitatorilor Toro Center.

TERASĂ PARC
Toro Center reinventează conceptul de spațiu public deschis. Cu o întindere de 1500mp, terasa pe care am amenajat-o aici este primul parc public din Moldova pe un acoperiș circulabil.
Poziționată pe acoperișul zonei comerciale, terasa e conectată direct cu clădirea de birouri. Astfel, angajații complexului își pot crea momente de respiro și se pot conecta cu natura chiar din mijlocul unui centru urban. În plus, aici se pot desfășura evenimente sau expoziții.
Acest loc verde și primitor va oferi priveliști superbe și momente de inspirație pentru toți cei care aleg să petreacă timp aici.

SALĂ DE CONFERINȚE
Perfectă pentru programe de audiență, prezentări bussines sau divertisment, sala de conferințe Toro Center creează contextul și ambianța perfectă pentru discuții productive. Cu un design interior minimalist, în stil modern, sala are o suprafață de 233 mp, cu o capacitate de 100 de locuri în zona de centru și 35 de locuri amplasate lateral.
Amenajarea interioară include dotări unice și tehnică performantă: prize montate în pardoseală, monitor HD de dimensiune maximă (”The Wall”, Samsung 146 inch 4k TV), amplasat pe centru, cu instalații iluminate LED.
Pereții din sticlă fac legătura cu exteriorul și oferă luminozitate sporită. Ne dorim ca sala de conferințe să devină locul în care se stabilesc parteneriate de încredere și care inspiră soluții smart.

TEREN DE JOACĂ DOTAT CU ACCESORII INOVATIVE
Cu grijă față de tânăra generație, am amenajat în cadrul Complexului Toro Center un teren de joacă modern. Dotat cu accesorii variate și inovative, acest loc de divertisment este proiectat în acord cu cele mai înalte standarde de siguranță și calitate.
